Protopopiatul Ortodox Român Sânnicolau Mare

         Istoricul localităţii Sânnicolau Mare de la începuturile ei şi până în veacul XIII se identifică cu cel al comunei Cenad, ambele fiind părţi componente ale cetăţii antice Morisena – Mureşana.

         Această cetate romană, castru al Legiunii XIII – Gemina fiinţează până în anul 1241 când este devastată şi ruinată de tătari.

         La doar câţiva ani, după alungarea tătarilor începe a se vorbi despre cetatea şi oraşul Sânnicolau Mare, nume pe care îl ia de la mănăstirea Sf. Nicolae din apropiere, mănăstire existentă probabil de pe vremea principilor naţionali români Claudiu şi Ahtum. Începuturile unei vieţi religioase, organizată aici, ca şi în Morisena, de altfel, au a se căuta chiar de pe timpul stăpânirii romane, despre această viaţă vorbindu-ne lămurit atât cele două biserici străvechi, ambele îndreptate cu altarul spre Răsărit, a căror ruine se mai puteau vedea până cu două secole în urmă, cât şi inscripţia creştină – Crucea de aur – ca şi comoara ce s-au găsit la Sânnicolau Mare, care toate sunt mărturii preţioase că românii de aici au trăuit o viaţă profund creştină.

         Ca şi viaţa întregii ortodoxii în acest colţ de ţară, peste care s-au abătut tot felul de ocupaţii străine, care numai de ierarhie românescă la cârma bisericii, nu voiau să audă şi istoria protopopiatului Sânnicolau Mare a fost la fel de zbuciumată.

         Cunoscut sub numele de Protopopiatul Cenadului, protopopiatul de Sânnicolau Mare este amintit documentar încă de prin 1720.

         Toţi protopopii titulari deşi numiţi ai Cenadului îşi aveau reşedinţa şi funcţionau ca şi preoţii parohi în oraşul Sânnicolau Mare, care era şi sediul de reşedinţă al protopopiatului, aşa ca pe bună dreptate i se poate spune Protopopiatul de Sânnicolau Mare.

         Numirea de protopopiat al Cenadului îşi are explicaţiile binemotivate din punct de vedere istoric‚ perpetuându-se astfel numele străvechii cetăţi ortodoxe din MORISENA (Cenad), unde existase chiar şi o episcopie ortodoxă pe timpul principilor naţionali români Claudiu şi Achtum.

         Protopopiatul de Sânnicolau Mare care era şi pentru români şi pentru sârbi, sub dominaţie şi administraţie sârbească fiind, avea cel mai adesea protopopi sârbi.

         În anul 1865, când mitropolitul Andrei Şaguna devine şi mitropolitul românilor din Banat, odată cu înfiinţarea Episcopiei Aradului, protopopiatul de Sânnicolau Mare trece sub oblăduirea acestei Episcopii. Paralel cu protopopiatul de Sânnicolau Mare, începând din acest an, mai funcţionează şi protopopiatul Banat Comloş, cu reşedinţa în Comloşu Mare şi aceasta până în anul 1896 când protopopiatul de Sânnicolau Mare se desfiinţează, rupându-se cu totul de administraţia sârbească şi alipindu-se cu parohiile ce le avea în subordine sub coordonarea protopopiatului Banat Comloş, care va fiinţa de unul singur pentru parohiile din această parte de ţară până în anul 1939.

         Activitatea protopopiatului de Sânnicolau Mare a fost cu totul întreruptă aşadar între anii 1896-1940.

         Începând cu anul 1940, imediat după înfiinţarea Episcopiei Timişoarei este reactivat din nou, de această dată sub numele de protopopiatul de Sânnicolau Mare şi funcţionează până în anul 1968, de această dată parohiile din subordinea lui fiind alipite protopopiatului Timişoara.

         Cu data de 01 martie 2000 prin binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintele Arhiepiscop Nicolae Mitropolitul Banatului, protopopiatul de Sânnicolau Mare este din nou reactivat, fiindu-i arondate de această dată 27 parohii şi 10 filii.

         Încadrat în arhiepscopia Timişoarei protopopiatul cuprinde la ora actuală 32 parohii, o mănăstire în faza de construcţie şi doar patru filii; din acestea o parohie este oraş, Sânnicolau Mare, care este şi sediul protopopiatului; 18 sunt comune şi 17 sate, întreaga populaţie a protopopiatului ridicându-se la circa 55.000 suflete, respectiv un număr de 16.000 de familii.

         În Protopopiatul Sânnicolau Mare doar două biserici sunt monumente istorice: Comloşu Mare şi Beba Veche iar într-o biserică se păstrează pictura lui Ioan Zaicu, unul dintre pictorii bănăţeni protejaţi (Sânnicolau Mare).

         Protopopiatul are în subjurizdicţie în majoritatea sa comune şi sate care până nu de mult au avut populaţie exclusiv germană, respectiv de religie romano-catelocă, comunităţi ortodoxe fiind constituite aici doar cu 40-50 de ani în urmă, motiv pentru care multe din localităţile de acest gen nu au biserică, parohiile de aici oficiindu-şi cultul în capele amenajate din anumite imobile mai mari, cărora le-au dat forma unor capele, iar alte filii şi chiar parohii (Iecea Mică şi Vizejdia) nu au nici un fel de locaş de cult, credicioşii acestor comunităţi folosind pentru cult, cu acceptul ierarhiei romano-catolice bisericile romano-catolice, situaţii ce subliniază buna înţelegere între religii pe pământul bănăţean.

Nădăjduim că într-un viitor nu prea îndepărtat în toate parohiile mari prin strădania preoţilor şi credincioşilor şi sub oblăduirea ierarhiei bănăţene vor fi înălţate biserici, care să ofere credincioşilor, condiţii prielnice de rugăciune şi manifestare a cultului propriu.

Imagini ale protopopiatului